Spitalul din Câmpina, desemnat unitate medicală suport pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, a rămas fără medici în secția ATI.
Opt medici au demisionat, iar în prezent oamenii internați acolo sunt tratați doar de doi medici. Opt dintre ei lucrau la Spitalul Municipal Câmpina, altul lucra la Spitalul de Boli Pulmonare Breaza și ultimul la Spitalul Orășenesc „Sf. Filofteia“ din Mizil.
Dintre cei opt medici, patru sunt pensionari, dar au continuat să profeseze, spun cei de la Prefectura Prahova, relatează Mediafax.
La rândul său, managerul Spitalului Municipal Câmpina, Călin Tiu, a declarat că dintre cei opt medici demisionari, 3 erau ATI-iști, iar ceilalți doctori neonatologi, de interne sau chirurgi.
„Cei trei ATI-iști erau în activitate, în floarea vârstei, peste 40 de ani. Ceilalți sunt pensionari care aveau contracte de colaborare pe care le-au întrerupt. Noi am scos la concurs posturi, în trecut, dar care nu s-au ocupat. În mod normal, am avea nevoie de 8 medici ATI, acum sunt doi”, a declarat Tiu.
Spitalul Municipal Câmpina a fost desemnat spital suport pentru pacienții cu noul COVID -19 în județul Prahova.